Salut!

5 Octombrie 2008

Prea adesea mi s-a intamplat sa nu inteleg ce nu inteleg, de sunt atat de departe de modul in care unele personae publice interpreteaza realitatile vietii traite de noi toti. Se zice ca, daca iti scrii ideile –ti le limpezesti. Sa dea Dumnezeu! Asa ca voi proceda ca-n zicala populara: “sa zica si nea Ion ca si el e om”.

L-am chemat alaturi si pe Teo D. Osie, cu “Invataturile lui Nea Goe”.

Si daca e bal, bal sa fie: am trecut prin tot felul de situatii si am cunoscut o multime de persoane, adevarate personaje – am ce povesti.

Anunțuri

2018

28 Decembrie 2017

Ei da, vine un nou an și, conform obiceiului strămoșesc, trebuie să fim optimiști!
Optimiști?
Cu speranța că vom anihila cozile de topor ce s-au vândut intereselor străine și vor să ne distrugă pe toți, voi „vorbi” în această postare despre modul cum percep eu esența devenirii noastre.
Generația bunicului meu și-a numit personajul tip ce avea talentul de încurca pe toți și pe toate: Mitică, personaj făcut apoi celebru de imensul Caragiale.
Genarația tatălui meu, a simțit că-i cazul ca, pentru situații delicate, ale unor persoane cu oarece deficiențe, să folosească și un alt nume fictiv, ce are o anume duioșie – Stan Păpușă.
Generația mea i-a preluat pe ambii, dar l-a adăugat și pe Alfons Găleată, mai semnificativ în condițiile fenomenului de desconsiderare a unor prenume neaoșe ca Ion sau Gheorghe și „inundației” de prenume italo-franco-engleze.
Generația actuală a simțit că-i cazul să dovedească existența unei adevărate egalități între sexe și că-i momentul apariției personajului tip în carne și oase! Poporul și-a trimis în Parlament reprerzentanți ce și-au obținut rapid notorietatea:
Unul a fost William Brînză (PRM) – s-a vrut și Președinte!
Acum este Cosette Chichirău (USR) – o adevărată vedetă a sfârșitului de an!
Cine urmează?

Invitație la o analiză logico-juridică

19 Decembrie 2017

Am și eu un favorit între presari – călin tolontan!
M-am luat cu alte chestii și doar acum câteva minute i-am citit articolul în care ne dumirește, după ce, normal, s-a dumirit el întrebând un avocat, cam care-i trampa cu faptele de corupție făcute în favoarea altuia!
Pot spune: SUPERB!!!
Îmi permit să ofer un exemlu din viața reală. Nu dau nume, că nici tolontan nu dă numele avocatului de succes ce l-a dumirit pe el, dar vă asigur de veridicitatea faptelor.
Nu! Mai bine scriu la impersoanl despre un evenimet atemporal.
Cândva, nu demult, undeva acum vreo 6 luni sau poate acum vreo 20 de ani, o mamă/un tată de loază merge la școală să vadă ce se mai poate face pentru ca odrasla să nu piardă vacanța din luna august, din pricina unei corjențe, când toată gașca ei/lui merge la Gura Portiței.
Singura șansă este diriginta sau dirigintele, mă rog n-are importanță sexul, că doar trăim în secolul XXI, persoana are în jur de circa și ceva peste 40 de ani, este prost plătită și materia ce o predă nu-i aducătoare de meditații, iar partenerul(a) său (sa) de viață…, dar ce mai contează dacă există un partener(ă) de viață – trebuie salvată loaza!
Nu este nevoie de cine știe ce talente în arta seducției, pentru a aborda o persoană din categoria descrisă, totul este să prinzi momentul potrivit și să-ți lansezi, decent – ce Dumnezeu, oferta de servicii sexuale!
Conform așteptării mamei/tatălui din relatarea mea – loaza a fost salvată de la corijență.
Sigur există un corupător/o corupătoare și un corupt/o coruptă. Problema este că apar și alți beneficiari, în afara loazei de la care s-a plecat!
Ofer o cafea și un coniac celei/celui ce va reuși să-i identifice primul pe toți beniciarii actului de corupție prezentat.

Are legătură are Coldrexul cu hans klem ?

11 Decembrie 2017

Ați văzut reclama la COLDREX ?  Sunteți siguri că ați perceput-o corect?
Pe mine nu m-a dus mintea să pricep din prima! Asta e, cred că am să mor fără să mă maturizez – un naiv incurabil.
După cum știți sunt însurat (chiar foarte însurat) și s-a întâmplat că soția mea a răcit , așa că am dat fuga la farmacie și am cumpărat mult mediatizatul Coldrex. Proastă inspirație!
Prima ceașcă n-a avut nici un efect – nici urmă de transpirație care să scoată rapid răceala. Atentă mereu la amănunte, Jeny m-a atras atenția că n-am servit-o ca-n reclama de la TV – corect!
Noroc că pentru nunți, botezuri, înmormântări  și alte parastase dansante am un costum albastru ( nu bleumarin!), dar iar a fost o încecare eșuată – pentru că eu, chiar dacă fac zilnic gimnastică, fac numai exerciții de mobilitate, nu și de forță. Mai precis nu-s în situația de oferii coldrex – ul stând într-o mână și făcând cumpăna: burta – ceașca aburindă.
Asta-i situația – realitatea vieții m-a pus în situația de a-mi aminti că, în tinerețile noastre, pentru cazuri similare, foloseam aspirina săracului.
Suntem în negocieri!!!
P.S. Sper că nu mi-am pierdut umorul!
Sper că n-am să ajung să mă cațăr pe pereți!
Nemernicul hans klem a declarat că modificarea legilor justiției „..subminează şi rezistenţa naţională şi poate expune România la ameninţări venite de peste hotare, inclusiv la cele din partea Rusiei”.

Un duel

27 Noiembrie 2017

Trebuie să mă „descarc”, ca atenianul antic ce a săpat o groapă să vorbească despre ce-i era interzis!
Sigur, nu-i chiar așa de grav, dar nu-mi pot permite să postez chiar orice pe blogul altcuiva, mai ales poziționări „la caterincă”.
Minune mare, mare minune – Adrian Năstase s-a poziționat mai în forță, chiar două zile la rând!!!
După ce ascos din scenă un terchea-berchea, venit la standul unde Adrian Năstase era prezent pentru a lansa ediția a II-a a cărții  „NICOLAE TITULESCU. POLITICA EXTERNĂ A ROMÂNIEI”.  Culturnicul Șef al neamului – g. liiceanu –  și-a permis să scrie jignitor și în stil legionar despre ce cărți și autori ce n-ar trebui să se editeze, iar ce s-a editat deja să fie arse.
Repet, surprinzător, A.N. a ripostat, nu atât de caustic cum a demonstrat că știe să scrie, dar A RIPOSTAT!
Primul comentariu, nu și unicul(!), dorește să tempereze atitudinea lui A.N., că așa și pe dincolo, că…
Imediat mi-a venit în minte Topârceanu și claponul filozif:
………………………
Eu dezaprob acest conflict,
E o ruşine , un delict
Nedemn de vremi civilizate.
Dar aşteptăm un viitor
Când, mândri de chemarea lor 
…………………………

Nu puteam să-l citez așa pe Topârceanu pe blogul lui A.N., că nu primeam B.T. – mi s-a mai înmplat.

 

Nunta de aur

4 Noiembrie 2017

Da, iubiții mei prieteni/prietene – AM  AJUNS  LA  50  DE  ANI  DE  CĂSĂTORIE!
Să nu-mi spuneți că vă mirați.  Cel mai surprins sunt eu, nu de alta dar nu-mi aduc aminte de multe chestii care să-mi fi reușit din prima încercare!
Trebuie să vă mărturisesc că m-am îngrozit când vânzătoarea de la magazinul Teilor, care ne-a preluat comanda pentru verighetele comemorative, ne-a urat să mai sărbătorim încă 50 de ani de căsătorie. I-am și spus că urarea ei sună mai mult a blestem.
Cum Dumnezeu să nu mă apuce groaza!?! V-am povestit de străbunicu, de bunicu, de tata, de fratele lui tata, de fratele meu vitrg, de nepotul de la fratele vitreg și de singurul văr pe linie paternă, a cărui mamă, sora tatei, a demonstrat că blestemați la minimum două căsătorii sunt numai urmașii de sex masculin ai lui Theodor Întăiul.
Mai clar – cum să nu mă apuce groaza dacă, cu toate sacrificiile făcute (în primul rând renunțarea fermă la orice idee legată de o aventură cu Sofia Loren), n-aș fi reușit să rup blestemul repetării căsătoriei! Adică s-o fi luat de la început ……………..?!?
NU! – nici de ar fi fost vorba de o persoană între două vârste, așa cum mi-a recomandat doctorul Nae Stoicescu – să  aibă undeva între 18 ani și 18,5 ani.
Bine, recomandarea asta mi-a dat-o când aveam 50 de ani, adică și aia ar fi deja o băbătie de peste 41 de ani. NU, sigur NU!
Ar trebui să fac ceva să alung această amenințare …….. Am să țin o zi post de votcă, poate, cine știe, ajută!
Și mai clar – cum  să nu mă apuce groaza când ar fi să știu că degeaba am făcut (și fac încă) în fiecare dimineață gimnastică de mobilitate, că tot o mai pățesc. Doamne, ce greu mi-a fost când, la primul accident de zbor, mi-a rămas gâtul înțepenit de a trebuit tanti Socrela să cheme salvarea.  Făcusem un torticolis sub omoplatul stâng, de nici nu putem respira.  Ce s-a întâmplat cu adevărat nu-mi mai amintesc, am în minte doar jena pe care am simțit-o când, două zile la rând, Romanescu explica oricui intra în birou cum că-s victima unui accident de zbor, lucru ce, după o jumătate de an de la căsătorie, n-ar fi fost cazul să se mai întâmple. Adică, povestea el, nevasta mea a dat cu papucul după mine, papuc care mi-a zburat aproape de ureche, pentru că eu n-am fost capabil să anticipez miscarea și mi-am ferit capul prea brusc.
Dar totuși ar fi să fie interesant, adică s-ar putea isca și niște situații de tot hazul – adică încerc să mi-o închipui pe Giorgi scuzâdu-se că a întârziat la întâlnire, zicînd: „Iubitule, a trebuit să mă schimb de tot ce aveam pe mine, am făcut și un duș, pentru că bunicu mi-a zis să-l țin puțin în brațe pe unchiul Doru ( Theodor) și, nesimțitul, mi s-a pișat în poală!
Dar NU. Mai bine NU. Poanta ar fi mișto, dar dacă ăla n-o să micționeze niciodată pe nepoții lui? Riscul este mare și nici poanta n-ar fi o premieră.
Bun, am glossat și am glumit suficient de mult pe tema unui nou ciclu de 50 de ani, așa că-s sigur de irepetabilitatea lui!
S-o iau cu  începutul. Începutul a fost la o petrecere la Traian.
Știți, eu eram de mic băiatul ce făcea impresie bună la părinții fetelor. Eram în clasa X-a când am făcut prima faptă bună pentru colegii Irina și Toly. Irina avea interdicție de la părinți în privința lui Toly, așa că am mers eu să o iau de acasă să mergem la „ceai” la Toly.
Cam la fel a fost și-n cazul cuplului Emilia – Traian, numai că am mers la părinții Emiliei, fără să o fi văzut vreodată pe frumoasa ce-l zăpăcise definitiv pe Traian, dar n-au fost probleme. Probleme au apărut când am ajuns cu Emilia la petrecerea de la Traian, acolo era deja Jeny și pot să vă confirm că DA – ESTE ADEVĂRAT, când e să fie, te ia cu fluturi la stomac!  Că au fost fluturi, au fost, dar a fost și mâna destinului, că dacă nu era n-o auzeam pe Emilia spunând, către Jeny, care o trăgea de urechi: „Să vezi ce-o să te trag eu de urechi, că nu mai este mult și faci și tu 24 de ani.”  Hopa, eu mai aveam vreo jumătate de an să ajung la 23 de ani!  Când m-am dumirit că tipul de lângă ea, adică Nini, era fratele ei (coincidență? – Nini este și nickname-ul fratelui meu vitreg), mi-am scos tot arsenalul la bătae, dar se vedea clar că Jeny avea o reținere, că, de, așa-s taurii – mai neîncrezători. Până la urmă m-a întrebat direct: „Câți ani ai?” Am fost prompt: „25!”
Adică, de fapt, vreau să știe toată lumea că eu eram un copilaș cuminte și nevinovat, iarJeny a profitat de naivitatea mea! Că mi-a plăcut și-mi place postura asta este o cu totul altă chestie.
Ce-am făcut în acești 50 de ani? Păi nu prea multe, dar, după cum se poate observa, am supraviețuit. Sigur, la mine se obsevă mai pregnant, că n-am cum să mă ascund – de vreo 40 de ani mă lupt să nu schimb unitatea de măsură aplicabilă pentru greutatea mea! Da, prieteni – mă lupt să n-ajung a scrie 0,1 tone! Și când mă gândesc că la vremea căsătoriei aveam 67 kg …., dar mai bine nu mă gândesc.
Să vă zic cum a fost în primii 22 de ani, pe vremea lui Ceașcă?  Păi eu aveam un dosar de toată fala! Tata – popă caterisit, care avea doi frați deținuți politici, iar mama și unul din frații ei au prins și ei ceva pușcărie politică. Bomboana pe colivă a pus-o fratele vitreg, care, în 1980, a uitat să se mai întoarcă din Italia. Ca să fiu corect trebuie să scriu de Ion, Ion Ionete, șeful de la Personal, care mi-a fost și coleg de grupă în facultate. Ion știa exact situația mea și m-a ajutat foarte mult – începând cu intrarea în partid, în 1977, după cutremur, până încă 2 ani după plecarea lui Nini, când nu mai putea ține afirmația că s-a înscris și-și face acolo doctoratul. Problemele mele au urmărit-o și pe Jeny. A reușit un transfer într-o Întreprindere de comerț exterior, după ce am intrat eu în partid și a fost redistribuită la TAROM, după ce s-a dovedit că Nini e un fugar.
Cum – necum am reușit să creștem doi copii sănătoși. Sănătoși pentru că am reușit s-a convingem pe Socrela să iasă la pensie la 50 de ani cu jumătate din cea cuvenită socrului  decedat. De fapt nu cred că eram capabil s-o conving pe Jeny să avem al doilea copil, dacă nu se pensiona anticipat Socrela!
Cred că și noi am fost corecți cu ea – nu i-am cerut să contribuie la cheltuielile casei și am luat-o cu noi în concedii, la mare sau la Geta la Bran sau Brașov.
Doamne, trebuie să vă povestesc ceva tare haios! Haios mai ales azi.
Eram cazați în Brașov, Socrela și copii la Geta și mamaia – în Kreiter, iar Jeny și cu mine – în Răcădău, la Fănică (frate al mamei, ca și Geta). Această divizare a condus la o întâmplare super penibilă. După ce mă convinsesem că Mihnea poate merge mai mult pe munte, am plecat cu trenul la Sinaia, am luat telefericul până la cota 2000 și apoi am trecut prin șeaua spre Piatra Arsă, de unde am luat-o spre Peștera Ialomicioarei, unde ne-am cazat. A doua zi am urcat la Babele, pe jos, nu cu telecabina, am luat masa și am coborât, cu telefericul în Bușteni. Am socotit că telecabina spre Bușteni va costa cam la fel ca cea de la Sinaia, dar tarful a fost dublu. Și filmul s-a rupt, la casa de bilete CFR – îmi lipseau 2 lei, deșii numărasem și tot mărunțișul. Bani mai aveam, dar rămăseseră la Brașov. Nici Geta și nici Fănică nu aveau telefon acasă, programul normal la serviciile lor se încheiase. Să sun la Victorița să meargă să-i anunțe să vină cineva cu banii? Să-i trimit singuri și să se întoarcă Jeni?  Mersul trenurilor nu avea orar convenabil.
NOROCUL  A  FOST  CĂ   ERAM  FUMĂTOR  PROFESIONIST.  Da, viciul m-a scos din încurcătură! Am observat că doi tipi, colegi de navetă, cum aveam să aflu, fumau și se plimbau pe peron. Evrika! Am mers la ei, le-am spus în ce încurcătură sunt cu soția și copii și i-am rugat să-mi cumpere  10  țigări Snagov – mă gândisem și la măcar 2 bilete de troleibuz. Oamenii au zâmbit înțelegător și mi-au cumpărat țigările!
Dacă tot am luat-o pe panta situațiilor jenante, trebuie să vă spun că am mână bună la chestii d’astea!
Odată, după un film, am mers cu Jeni la Cina și – minune: aveau nisetru la grătar! Știam că nu am bani suficienți la mine, dar i-am spus chelnerului să ne pregătească și o porție de luat acasă. M-a „blagoslovit” Jeny c-am lăsat-o singură în local vreo jumătate de oră, dar și-a luat revanșa destul de repede.  Adică, după vreo 2-3 luni, în vacanța de vară,când  Socrela și Alina s-au dus câteva zile la Nini, Nini al lui Jeny – Mihnea nu era încă printre noi. Chestia este că eu am primit un telefon să merg să mă întâlnesc cu un coleg, pentru a prelua un pachețel,  la havuz la Izvorul Rece – azi acolo este statuia lui Pake Protopopescu, cum a mai fost înainte de război. Jeny a vrut să facă și ea o plimbare. După ce am luat pachețelul am zis să intrăm să bem o bere. Mi-a rămas berea în gât când Jeny și-a amintit că a pus, la foc mic, să fiarbă niște fasole. Am alergat și cred c-am făcut un record personal –sub 3 minute pe 1000 m! Am ajuns la timp să nu fie vreun pocinog, iar Jeny și azi, când plecăm amândoi de acasă verifică dacă-i închis aragazul.
Ei, cam așa ne-am petrecut zilele în cei 50 de ani, deloc plictisitori.
Sigur ne-am și ciondănit, chiar tare, acum ne ciondănim și mai tare, că ne-a mai slăbit auzul, mai ales mie.
Este momentul să mă laud, de fapt să reamintesc tuturor, că am pus o condiție fermă, înainte de căsătorie: „Părerea mea este și părerea familiei, când vine vorba de marile probleme ce preocupă omenirea, ca de exemplu: bomba atomică sau războiul rece sau zborul în cosmos sau existența  extratereștrilor sau încălzirea globală sau gaura din pătura de ozon! Celelalte probleme, adică ce stofă să aibă mobila sau culoarea perdelelor sau ce mâncăm mâine sau dacă și când zugrăvim, etc. sunt probleme în care hotărește soția mea.”
Multora nu le-a venit să creadă c-am venit cu acest pact și-au zis – teribilism puștesc, nimeni nu face gafa asta.
Dacă ar fi știut ei ce și eu am aflat abia în 1990, la 46 de ani, că am 140 IQ  , 96% percentile, evaluat de MENSA   INTERNATIONAL, poate îmi dădeau mai mult credit.
Despre copii nu vreau să scriu, nu de alta, dar citesc și nepoții și nu vreau să le dau exemple rele!
Nepoților le scriu și aici ce le-am zis prin viu grainu vreau să trec cu vederea derapajele de orice fel. Chiar nu mă interesează  dacă acum vă supărați pe mine, important este ca la vremea paricipării la viața socială să aveți succes. Eșecurile în contactele sociale sunt periculoase căci pot zădărnicii acțiuni, pot închide uși care blochează un drum în viață.

Nu-mi place cum închei acest cvasi-bilanț.
Pentru a „colora” cât de cât finalul, am să vă povestesc totuși ceva din relația părinte-copil.
La vreo două săptămâni de la nașterea Alinei, am observat că fata mea nu are talie! Doamne, ce se va întâmpla cu fata mea, dacă așa de mică are o burtă imensă?!?
Eram foarte abătut, nici nu-mi venea să spun nimănui ce-am observat. O așa rușine nu era de pus în discuție.
Luci, vecina și prietena lui Jeny, studentă în an terminal la medicină, chiar la pediatrie, trecea să ne viziteze din când în când. Am prins un moment când nu mai era nimeni prin preajmă și am întrebat-o direct ce șanse de revenire la normal sunt pentru Alina.
A bufnit în râs și astfel s-au sesizat ceilalți din casă și vă dați seama ce-a urmat.
Viață cât mai interesantă vă doresc tuturor!

 

 

Uneori deranjez și nici măcar nu sesizez motivul

11 August 2017

Iar îmi întârzie Adrian Năstase B.T.-ul la un comentariu. Are obiceiul acesta. Bănuiesc că se așteaptă ca, după ce au fost făcute alte postări, puțini sau chiar nimeni nu va mai căuta postări intercalate printre cele citite.
Mai în primăvară chiar a refuzat B.T.-ul, dar când, după vreo săptămână, evenimentele m-au confirmat, iar eu am reluat ideea postată, am primit B.T. și explicația că postarea anterioară se dusese în spam, deși stătuse „în așteptare” mai mult de o zi!
Acum, adică ieri 10 aug. 2017, a lansat:
„Câteva comentarii privind evoluțiile economice din țară (I) CONTEXTUL INTERNATIONAL”
N-am primit B.T. pentru:
1. serbanfl spune:
AUGUST 10, 2017 LA 10:10 PM
Comentariul tău așteaptă moderare.
Este adevărat că suntem în UE și că ne ținem legați SUA , dar cred că nu-i suficient de edificator „CONTEXTUL INTERNATIONAL” prezentat de dumneavoastră. Îmi permit să vă supun atenției și următoarele:
– Dispariția „Lagărului Socialist” a determiat și brusca dispariție a „capitalismului cu față umană” și astfel tot valul revoluționar al anului 1989 este urmat de o cruntă dezamăgire în tot estul Europei. Polonia chiar amenință cu părăsirea UE.
– Marea Finanță tradițională este pe ducă – a mizat prea mult pe Germania, care, în fapt, s-a dovedit revanșardă și și-a reluat alianța strategică cu Rusia și se vrea foarte apropiată de China. Marea Britanie și USA au înțeles, într-un final de gen ceasul al 12-lea, manevra, dar … au mult de luptat.
– Noul FMI / Banca Mondială, creat de China+Rusia+India+Brazilia+Africa de Sud, a lansat Noul Drum al Mătăsii și deja impune criterii de acceptare a colaborării.
– Soroș și co-etnicii săi, Klem și Gitenstein, se zbat să destructureze, cu ajutor de la UE, în principal Germania, stânga politică din România. Ce a mai căutat Gitenstein să paricipe la întâlnirea lui Iohannis cu diaspora din USA? Chiar și Klem a forțat uzanțele.
Apreciază
2. serbanfl spune:
AUGUST 10, 2017 LA 11:06 PM
Comentariul tău așteaptă moderare.
Scuze! Am pierdut din atenție, moneda virtuală – bitcoin.

Practic sunt idei pe care le-am mai postat, separat și distanțate în timp, pe blogul lui Năstase – pe verificate!!!

 

 

Salut! A mai trecut un an din viața mea.

3 August 2017

Da, a mai trecut un an din viața mea.  Aș zice c-a fost tern dacă n-ar fi atâta agitație politică – mai ales justiție politică!
Dar, mai dă-o-n mă-sa de justiție, că de fapt nu-i a noastră  –  este dirijată din afară. ESTE  DEASUPRA  TUTUROR  PUTERILOR  OFICIALE (LEGALE/CONSTITUȚIONALE)  ALE  ROMÂNIEI!!!
Am  fost felicitat de familie – sigur nu chiar toți, am fost felicitat de prieteni – sigur nu chiar toți  și-am   ciocnit un pahar de vin – sigur nu chiar unu și m-am simțit bine împreună cu cei dragi!
Dar, ca întotdeauna există un dar….!
Mă văd obilgat să repet citatul din O.Gherman, scris și la precedenta postare:
„Nici norocul în sine, nici talentul singur nu te urcă cu (scuze, nu-s eu autorul!) un centimetru, dar ghinioanele pot întrerupe orice urcuș.”

Intr-una din postările din ziua când mi-am „deschis” blog, 5 octombrie 2008, sub titlul:  Unora chiar le place să muncească , am scris despre colegul de serviciu NICU  STAN, un personaj deosebit, ce mă impresionase prin voință, putere de muncă, dedicare familiei, seriozitate. Am cheiat acel laudațio comparâdu-l cu personajul din Intrusul, gîndimdu-mă strict la tipul de om luptător cu viața.
Reiau ultimul pasaj din postarea din 2008:
De ani buni ma uit dupa vesti despre primul Intrus, omul ce s-a adresat la posta redactiei de la “Scanteia Tineretului”, si l-a inspirat pe Marin Preda sa scrie o excelenta carte. Marin Preda a murit, Scanteia mica, dupa ce a devenit “Tineretul Liber”, a murit si ea. Pacat ca realizatorii filmului inspirat dupa carte, regizorul – Nicolae Vaieni sau poate interpretul principal – Serban Ionescu, nu si-au propus sa scoata o copie pe DVD, ar fi o ocazie sa se puna in miscare presa de investigatie si sa aflam ceva despre Calin Surupaceanu si inginerul Dan.
Nu stiu de ce nu-mi vine sa ma interesez de Nicu – pana nu aflu de Surupaceanu. E ceva ce nu inteleg, nu ma inteleg eu pe mine!”

Nu trebuia să-l asemuiesc cu Surupăceanu, care a avut un destin tragic. Sigur, Preda, la finele cărții, îi pune în față un nou drum, o șansă, o speranță, dar …… cine știe ce a mai fost?

Ieri am plâns. Am plâns când Tatiana mi-a spus ce a aflat despre Nicu.

La postarea din 2008, a comentat Mihnea : „ Nu mai amâna!
Când vine vorba de oameni, nu e bine să amâni lucrurile prea mult, e bine să ştie ce reprezintă pentru tine.”

N-am amânat, dar n-am scris pentru că ……. pentru că …… tot n-am aflat nimic despre  Surupăceanu!
Scriu acum despre Nicu, dar, nu știu de ce, am sentimentul că scriu și despre Surupăceanu!
Deci ce-am aflat.
Imediat, în 8 noiembrie 2008, Mihai Grădinaru, vărul și primul îndrumător al lui Nicu, mi-a spus că Nicu a refăcut complet casa sasului și că sasul vine în fiecare an și are o cameră în casa nouă!
Nicu avea ceva probleme cu inima, dar muncea ca de obicei, că nu poate concepe altfel viața.
Ieri, tot sărind de la o amintire la alta, c-așa facem eu și Tatiana, căci vorbim la telefon doar de două ori pe an (din vina mea, sunt sigur!), am aflat că Nicu are o paralizie și-i imobilizat într-un scaun cu rotile!!!!!!!!!!!!

Când un academician, la 83 de ani, cu multe succese personale, vorbește despre existența ghinionului, observat la alții, trebuie să-l cred. Și-l cred!

 

Cum mi-am pierdut cel mai bun prieten

26 Iulie 2017

Vă mai propun un subiect deosebit de greu, pentru care, deși cazul este real, nu vă pot da un nume, ci doar relata fapte. Amnistia deținuților politici, din 1964, NU  A  AVUT  ȘI  UN  COROLAR  PENTRU  CEILALȚI  MEMBRII  AI  FAMILIILOR  LOR.  Vă relatez un caz dintr-o familie bucureșteană, din zona Parcului Sfântul Ștefan. Tatăl, fost fruntaș țărănist, și fiul cel mare, ce apucase să fie student, au stat în pușcării până în 1964, mama și ceilalți 3 copii ( două fete și un băiat) s-au luptat greu cu viața, mai ales cu foamea. Mezinul muncea de la 10 ani, dar n-a cerșit și n-a furat NICIODATĂ, ba chiar a reușt admiterea la Liceul Mihai Viteazu – la vremea respectivă funcționa în clădirea din bifurcația str.Traian/str.Șt.Mihăileanu, căci în clădirea originală funcționa „Academia Ștefan Gheorghiu”. De la o altercație cu un coleg, dar care era și secretarul UTM pe clasă, i s-a tras exmatricularea.  Până la urmă a făcut o școală profesională, iar  momentul eliberării tatălui și fratelui l-a găsit lucrând în ture și urmând, la seral, liceul. După o scurtă perioadă de reacomodare, bătrânul tată, care depășise cu mult vârsta pensionării și chiar primea o pensie decentă, îl presa pe mezin că nu-și intețește eforturile și-și face neamurile de râs – atât rudele tatălui, cât și cele ale mamei erau intelectuali, unii și cu notorietate publică, ba și fetele se măritaseră la același nivel!
Așa cum probabil ați aflat, toți foștii deținuți politici erau periodic vizitați de câte un ofițer de securitate. Erau ajutați să se angajeze, pe salarii bune, în cazuri mai problematice li se găseau și locuințe ( De exemplu: fratele tatălui meu, după 9 ani de pușcărie FĂRĂ  SĂ  FI  FOST  JUDECAT, a fost elberat încă din 1963 și i-au putut rezolva problema locuinței, chiar în apropierea locuinței bunicilor și destul de central – zona Foișorul de Foc/Popa Nan, într-o casă veche nenaționalizată, de unde plecase un chiriaș, care, se pare, era securist), mă rog, li se cerea să-și spună toate problemele ca să li se faciliteze rezolvarea, dar li se solicitau și propuneri pentru orice domeniu.  Bătrânul tată a cerut ajutor pentru mezin – să poată pleca de la uzina care-i asigurase școlarizarea cu obligația angajării pe 5 ani și să-i găsească un nou loc de muncă, fără lucru în ture. Rezolvarea a fost rapidă.  După ce și-a luat Maturitatea (Bac-ul!), Mezinul a fost incorporat pentru serviciul militar – 1 an și 7 luni.  Pentru că avea dosar prost  (origine proastă) a făcut stagiul militar alături de cei ce absolviseră cel mult școli ajutătoare și nu aveau nici o calificare. Am înțeles că la următoarea încorporare a mai apărut acolo unul ca el. Armata, pentru Mezin, a însemnat că a muncit la spart piatră pentru construirea căilor ferate, la Hălmagiu, jud. Arad. Asta l-a doborât psihic, la mai puțin de 25 de ani.  S-a întors bețiv (nu alcoolic!), curvar și cinic.  După eliberare, vreo 8-10 luni a trăit de pe urma fraierilor pe care-i ducea la celebrul trișor Traian Timișoreanu, de la care primea 20% din câștig. Până la urmă a urmat Politehnica, la seral, că la zi n-avea cine să-l țină – adică a ieșit doar  subinginer și a rămas un paria pentru familie, care nu-și amintește prea des să-l invite la evenimentele importante (desigur nu ratează înmormântările!). Prietenii apropiați, familiști și părinți responsabili, normal, s-au îndepărtat de el, neadmițând ca, week-end de week-end, să facă beții crunte. S-a căsătorit cu o fată bună, dar, cum să vă spun? Știți tableta lui Geo Bogza cu urșii ce, cu eforturi imense, urcă pe un vârf de munte?  Urșii, care se bucurau, țopăiau, țipau, observă că, aproape de ei, erau câțiva vulturi, cam posaci, și-i întreabară: „Voi nu vă bucurați c-ați ajuns până aici?!”. Răspunsul este implacabil: „De ce să ne bucurăm? C-am coborât până aici?!”.

Adevărul este că băutura ajută de multe ori, mai ales când vine vorba de situații descrise perfect de academicianul Oliviu Gherman, într-o declarație dată când împlinea 83 de ani: „Nici norocul în sine, nici talentul singur nu te urcă cu (scuze, nu-s eu autorul!) un centimetru, dar ghinioanele pot întrerupe orice urcuș.”

P.S. Apropo de vizitele ofițerilor de la Secu. După ce s-a promulgat celebrul Decrtet cu interzicerea avorturilor, în 1966, Bătrânul tată a spus: „ Ideea este a unuia d’al nostru, de la Iași, același care l-a determinat pe Antonescu să introducă impozitul pe celibat” !!!

Breaking News – Exclusiv pe acest blog – Români, vi se pregătește ceva!

22 Iulie 2017

Salut!
Astăzi m-am surprins că, amintindu-mi de niște situații legate de neamuri/cunoștințe/colegi/prieteni, am tot zis: Dumnezeu să-l(o) odihnească, Dumnezeu să-l(o) ierte!
V-a plăcut? Eu zic că dă bine când te aude/vede/citește lumea că pomenești și/sau citezi, cu modestie, personae și faptele – mai ales când respectivii nu mai au cum să te tragă de mânecă! Ei … da … bine … mai apar … uneori … noaptea, dar eu am nervii tari.
Până aici stau bine, n-am povestit nimic și n-are cine și de ce să mă bântuie, dar sper că s-a înțeles că m-am hotărât să dau drumu la ce țin într-o taința superaglomerată – nu de alta da chiar că-mi place gustul picant al francheței (Ecaterina Oproiu) și se pare că n-aș mai avea de întâlnit mulți ale căror priviri mi-ar bate obrazul.
Adică, gândesc eu, că la aproape 73 de ani (în august a.c.), din care aproape 50 de ani căsătorit (în noiembrie a.c.), pot să-mi permit să fiu curajos și să declar (de bună voie, dar cu posibile mici rețineri legate de conștiința aia ce nu vrea să rămână strict la locul ei în DEX), că, asemeni tuturor românilor, viața mea a fost un roman! Da – un roman, o să vedeți.
Sigur că-s de acord și cu ecranizarea lui, dar nu prea curând. Trebuie să treacă ceva timp pentru ca ai mei copii și nepoții să poată accepta c-au existat destule momente penibile, chiar rușinoase, în agitata mea trecere prin această lume, care vor fi, bineînțeles, vehement blamate, dar de care, sincer, nu mă pot dezice!
Mai întăi și mai întăi trebiue să vă zic ceva despre mine: de felul meu am fost programat să fiu LEU, MAIMUȚĂ, JAGUAR, BUJOR și am primit 1 ca număr al destinului. Acestea au fost urările ursitoarelor – realitatea a fost, și încă se încăpățânează să fie, total diferită, căci am fost dotat, habar nu am de cine, cu un talent incontestabil: SUNT EXPERT ÎN EXPRIMĂRI ȘI POZIȚIONĂRI NEPOTRIVITE ÎN MOMENTE NEPOTRIVITE, ÎN LOCURI NEPOTRIVITE.
Altfel spus – datul cu stângul în dreptul este o specializare personală, dar nu mă pot lăuda că posed și tehnici subtile/rafinate. Adică sunt un rudimentar, nu un artist.
Am o frază pe care, inițial, am vrut să o pun ca motto, dar, până la urmă, m-am sucit și am renunțat, pentru că …. ăăăă ….pentru că-s nehotărât:
Chaucer e mort, Spencer e mort, la fel și Milton, ca și Shakespeare, chiar și Mark Twain e mort, iar despre mine…cum să vă spun? … cred c-a venit momentul să vă obișnuiți cu ideea că va trebui să mă mai suportați o vreme.
Ca să vă orientați, în sens de planificare a activităților voastre, vă mărturisesc că azi este a 8-a zi de când scriu și rescriu această introducere. Nu sunt un perfecționist, dar mă străduiesc în acest sens.

Despre originiile mele nu știu prea multe, căci – amănunte mai târziu – famiile părinților mei, divorțați și recăsătoriți (fiecare cu altcineva!) mă priveau mai curând ca pe un accident de parcurs al celor ce m-au adus pe lume asta. Adică un bastard care, oricum, nu poate ajunge mândria familiei. Simțind care-i așteptarea neamurilor, m-am străduit în acest sens și mi-a ieșit – NU-S MÂNDRIA NICI UNEI FAMILII!
Ce știu sigur, chiar din mai multe surse de încredere, este că-s născut la mânăstirea Cocoș, dar declarat la Isaccea, tot în județul Tulcea. Că locul nașterii a fost o mânăstire, spuneam pe vremea împușcatului, era din cauza războiului și bombardamentelor la care era supus Galațiul în vara lui 1944.
În realitate locul nașterii mele a fost decis de repartizarea tatălui meu, absolvent al Facultății de Teologie a Universității din București, ca diacon, Director al Școlii de Cântăreți Bisericești și Director al Fabricii de Lumânări, la respectiva mânăstire.

Textul de mai sus l-am finalizat acum mai mult de o lună.
Apoi m-am luat cu viața și încă nu mă simnt în stare să continuui. Practic nu mă simnt capabil să-mi mențin „tonul” relatării, cu tentă humoristică.
Habar nu am dacă și când voi mai scrie, dar, nu-i așa că am început palpitant și vă țin în priză?!

A fost Adrian Năstase, aseară, la RTV !?!

19 Iunie 2017

Uneori, se întâmplă, fac asociații de imagini sau evenimente diurne, cu amintiri din vremea când am fost și eu tânăr. Da, poate ca unora să nu le vină a crede, dar am fost și eu tânăr!
Seara de ieri m-a dus în urmă cu aproape un sfert de secol. Eram în Parcul Sf.Ștefan, capătul dinspre Călărași, unde, pe vremuri, se juca șah și se comenta fotbal, era la câtava zile după apariția filmului „Cel mai iubit dintre pământeni”, când bătrânul domn Weintraub, care nu citise și cartea lui Marin Preda, entuziasmat de film, ne localiza personajele din film. Adică Ninel D., a cărui familie încă mai locuia la etajul trei, al blocului de alături de parc, Paul B., de la casa de pe colțul cu Popa Soare, plecat, prin căsătorie, în Venezuela, prin anii ’80, ca și Nunuș C. din Șt.Mihăileanu, mai sus de intrarea Bobeica, erau, fiecare, un Victor Petrini! Desigur, spilcuitul Jean, fost ruigbist, fugit în Franța, puțin înainte de incendiul de la liceul Matei Basarab, dar revenit, bine merci, prin 1970, era, mai mult ca sigur, Iustin Comănescu! Da, Jean, de lângă școala de mizică, de pe Lucaci le-a scris băieților cum a trecut el granița la sârbi, aruncâdu-și ploverul albastru în bătaia gloanțelor!
Dumnul Weintraub era în stare să bage mâna în foc pentru a ne convinge că Dinică, Gheorghe Dinică, l-a studiat pe Chiagă, bețivul de la nr.89, pentru a ajuca rolul securistului-anchetator, iar Dorel Vișan, mai mult ca sigur, l-a cunoscut pe Scovergă, sectoristul de la Hala Traian, care mai bântuia și-n acea vreme prin zonă.
Mi-am amintit toate acestea, pentru că, privind interviul cu Ponta, întrerupt pentru a asculta înregistrarea cu madame koveși, mi-a venit în minte o zicere repetată aproape zilnic de bătrânul evreu, „Camarade nu fi trist, legiunea-i încă verde în partidul comunist!”, trântită și când a făcut asocierea Iustin Comănescu – ruigbistul reapărut după amnistia din 1964.
Adică, zic eu, dragnea, preluat de PSD de la PDL, ar fi fost perfect în rolul Iustin Comănescu, iar Grindeanu și Ponta, chiar dacă nu vor, sunt fiecare un Petrini. Sigur că și eu pot face o actualizare completă, existând suficiente similitudini, pentru rolurile din film și „personaje” precum băsescu sau koveși sau … dar mă opresc căci, de fapt, aseară, eu mi-am dorit să văd un domn Weintraub, care n-a vrut să apară. Păcat, mare păcat!

P.S. Susțin varianta ca dragnea să-și dea demisia din PSD – sunt convins că va veni imediat și demisia lui Grindeanu!