Pe la inceputul anilor ’90, am mers, cu mai multi colegi, intr-o delegatie la Brasov. Era epoca primelor succese ale intreprinzatorilor romani, dar si epoca marilor disponibilizari. Calatoream cu acceleratul, la clasa a II-a, iar trenul era foarte aglomerat, cu multi calatori fara loc, asa ca iesirea din compartiment, la fumat, a doua personae, provoca deranj. Cand am auzit pe un tip, ce ma privea cu o ura deloc disimulata, zicand: ia te uită si la ăştia, la costum si cravata, ăştia-s privatizaţi – ce căutaţi mă aici? Marş la clasa I !, mi-am amintit de vremea copilariei, cand auzeam: ia taxiul, ce cauti in tramvai?!
Pe vremea cand încercam, ca vicepresedinte al Asociatiei Nationale a Actionarilor din Agricultura, sa-i conving pe Lupu si Muresan ca nemţii, dar si cehii si ungurii, nu-s nebuni că nu fărâmiţeaza terenurile agricole (Apropos, cam ce comasare de terenuri s-a obtinut prin Legea Rentei Viagere?!), am aparut de 2-3 ori la TVR1. De la chestia asta mi s-a tras ca am primit un şut in tibie, intr-un autobuz de pe linia 178, de la unul ce se da invalid de la Revolutie! Individul, beat fireste, mi-a pus mâna in gât si a urlat: Te-am vazut la televizor – esti parlementar! Dupa ce si-a trâmbiţat conditia de revolutionar, însa victima a nu stiu ce nedreptati, mi-a tras un bocanc ca, sincer, mă mir ca nu mi-a rupt piciorul, urându-mi: ‘te-n măta la merţan, ce, de dai democrat!? Noroc ca eram un obisnuit al orei de “umblat” cu 178 si nu s-a mai alaturat nimeni nebunului!
Ma rog, am mai avut parte si de alte asemenea incidente, inclusiv la serviciu (!), dar am trecut peste ele, considerand ca sunt frustari, pe undeva chiar normale. In fond, trecerea de la unica putere proletara, la pluripardidism, a facut sa apună vremea cand macaragiţa de la noi din bloc, ca mai mulţi alţii din ţara, se batea cu pumnii in piept că: I-am spus sefului ca-i a doua luna cand iau 9000 de lei si ca, daca, luna viitoare, nu-mi dă, cel putin, 12000 lei, plec la altii! Pe atunci eu, ditamai Sef de Oficiu Mare de Calcul, cu 35 oameni in subordine, la un institut de cercetare si proiectare, aveam 4000 lei/luna!
La actuala adresa stau de 4 ani si, normal, am avut, de cateva ori, nevoie de un instalator, iar in proximitate locuieste un instalator foarte recomandat de administrator, de la care are si cheile de la subsol. Omul, insa, mai mult cârpăceşte, si nu greşesc când spun ca o face special, ca sa-si asigure, cât mai des, de lucru.
M-am lamurit repede de “relatia speciala” dintre instalator si administrator, că exista si un paraîndărăt sunt sigur, chiar daca n-am cum dovedi, asa ca am renuntat rapid la deserviciile (ca nu pot spune serviciile!) lui.
Chestia este ca, la probleme comune, inundatii, infundari de coloane sau schimbari de conducte, tot a intrat si la mine in casa si a vazut ca nu mai exista cârpăcelile lui. Vizibil deranjat a căutat să-mi zica ceva – si a gasit! Păi ce faci? Ţi-ai luat aer conditionat, dar ai ramas singurul fară uşă metalică!
Altă dată mi-a ţinut cont ca am calculator sau m-a intrebat daca am citit toate cartile din biblioteca, mă rog, cauta să pună in evidenţa faptul ca ne deosebim si era, intotdeauna, voarte vehement, practic ma apostrofa!
De fiecare data am căutat sa nu ajung la conflict si am dat-o pe gluma, chiar l-am gratulat ca are talent de politician, la câtă “vrăjeala” bagă.
Chiar daca nu va vine sa credeti, sa fiti siguri ca nu exagerez: pentru o teava de apa calda, care a fost inlocuita, am avut oprita apa calda, la bae, 11 zile tot tronsonul (noua apartamente), plus o zi eu.
Scandalul, si e putin spus scandal, ca, daca aveam o constitutie mai debila, cred ca sarea la bataie, l-a facut pentru ca nu l-am lasat sa opreasca si apa rece pentru o zi!
Pe masura ce eu argumentam ca suntem in secolul 21 si nu pot intelege sa stau fara apa la WC o zi intreaga, mai ales ca nici nu apucasem, la nici un apartament, sa strangem apa in cada, dementul se enerva si mai mult. Urla ca scos din minti, se inrosise de furie neputincioasa, sarea in sus si gesticula dezordonat.
Nu mai contează şicana ce mi-a facut ca să mai stau, numai eu, o zi fără apă caldă, conteaza ca toata atitudinea lui este de fapt un mesaj.
Recapituland toate “contactele” noastre si incercand sa inteleg de ce se comporta asa, mi-am zis ca poate sunt eu vinovat si mai să mă si consider asa, cand mi-am amintit de alte situatii similare cu cele redate mai sus.
Cred ca aveau dreptate cei ce-mi povesteau cum era prin anii ’50, cand era un risc mare sa mergi in tramvai imbracat altfel decat in haine de lucru, ca ţi se tăiau, discret cu lama sau chiar făţiş cu şişul, iar explicatia “batranilor” vremii era: o manifestare a luptei de clasa!
In fond toate aceste ostilitati au la baza perceptiile diferite despre lume si viata.
Dispretul, transformat in ura, fata de persoanele, si bunurile lor, care nu se potrivesc conditiei sociale a unor indivizi, este pana la urma ilustrat in butada populara: Da Doamne sa moara capra vecinului!
Nu trebuie sa mire pe nimeni faptul ca nu se zice: Da-mi Doamne si mie o capra! Pai cum sa zica asa?!
De fapt ar trebui sa se inteleaga ca nu ai ce cauta acolo unde ii faci pe cei din preajma sa se simta prost!
Si daca, de frica legii sau de frica fata de Dumnezeu, nu te ucid, atunci se razbuna pe bunurile tale si daca nu o pot face direct atunci zic : DA DOAMNE, SA MOARA CAPRA VECINULUI!
